Nu mai e nimic pe lumea asta care sa ma surprinda… nu in mod placut. Sambata, 31 octombrie 2009, a avut loc inregistrarea primei editii a unei emisiuni pe care OTV o doreste de exceptie, “senzationala” ca sa folosim un cuvant atat de familiar postului tv: Fabrica Talentelor. Si inca ce talente…
Din 15 concurenti care au evoluat pe scena (ma intreb daca ii vom vedea pe toti la televizor pe 7 noiembrie), au putut fi alesi cu usurinta 5 finalisti, desi in mod normal ar fi trebuit doar 3.

Dar momentele “picante” nu au fost furnizate de cei cu adevarat talentati si cu ureche muzicala, ci din contra, de oameni maturi, trecuti prin viata si de la care ar trebui sa ai ce invata. Despre pustii de 14-15 ani care s-au facut de rusine urcand pe scena, nu o sa vorbesc… probabil ei au fost impinsi de la spate de catre parinti sa se prezinte acolo.
O doamna trecuta de 40 de ani, imbracata viu colorat (rochie albastra cu galben, palarie mov, dres tip plasa si desuuri cat se poate de argintii), a incercat sa faca … streaptise, desi anunta ca va canta. In fond, e un concurs de voce.
Un alt domn, trecut si el de 40 de ani, s-a straduit sa cante ceva, insa nu a reusit, nu de alta… dar era pe langa notele muzicale. Desi melodia era destul de veche, din categoria celor interpretate de generatia de aur a muzicii romanesti, cu siguranta si un copil ar fi reusit sa cante mai bine.

O surpriza placuta juriului, si nu numai, a fost o pustoaica de 14 ani, care canta foarte bine si care a reusit sa faca publicul (destul de critic, format din tineri intre 18-30 de ani), sa se ridice in picioare si sa aplaude pe tot parcursul prestatiei fetei.

O alta supriza placuta, desi nu a reusit sa intre in finala, a fost show-ul extraordinar dat de Larry Freddy, cunoscutul actor roman. Pe de o parte aclamat, pe de alta huiduit, se pare, totusi, ca prestatia lui nu a fost pe placul juriului, format din Stela Enache, Mihai Alexandru si Lucian Ionescu.

Senzational…dar chiar se intampla la OTV…din 7 noiembrie… merita vazut, fie doar si pentru amuzament.

FABRICAAAA (anti)TALENTELOOOOR!!!!

Campanii prezidentiale 2009

A inceput lupta pentru fotoliul presidential. Din nou avem pe strazi corturi electorale, afise, bannere, spoturi publicitare electorale, dar mai ales…PROMISIUNI.
Cine sunt candidatii?

1. Constantin Ninel Potarca, un candidat independent ce detine in prezent functia de presedinte al patronatelor oamenilor de afaceri de etnie rroma.
2. George Becali, eternul razboinic al luminii, acel binefacator al populatiei in fata camerelor de luat vederi ale presei, un patron de club sportiv care schimba antrenorii echipei mai des ca propriile sosete.
3. Hunor Kelemen, un ungur ce detine functia de deputat in judetul Harghita si membru al Biroului Permanent al Parlamentului.
4. George-Crin-Laurentiu Antonescu, actualul presedinte la PNL si membru al Senatului.
5. Corneliu Vadim Tudor, un scriitor, politician si jurnalist roman, fondatorul si presedintele PRM, care la un moment dat si-a luat un avant mare in a deschide o televiziune.
6. Mircea-Dan Geoana, senator si presedintele celui mai vechi partid politic din Romania: PSD.
7. Ovidiu-Cristian Iane, detine functia de director la Indaco Systems, insa a cunoscut “lumina reflectoarelor” in 2002 cand a fost arestat pentru faptul ca a facut public un dosar privind averea lui Adrian Nastase.
8. Sorin Mircea Oprescu, nu are nevoie de prea multa prezentare, in conditiile in care detine in prezent functia de primar al Capitalei.
9. Remus Florinel Cernea, presedinte executiv al Partidului Verde, proaspat intrat in lumea politica. Cernea este activist civic, fiind presedintele Asociatiei Umaniste Romane si, timp de cinci ani, directorul executiv al asociatiei Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta. De asemenea, este cel mai tanar candidat la cea mai inalta functie in stat, avand doar 35 de ani.
10. Constantin Rotaru, Presedintele Partidului Alianta Socialista din 2004, fost deputat PSM (Partidul Socialist al Muncii) in legislatura 1992-1996.
11. Gheorghe Eduard Manole, un independent om de afaceri, devenit cunoscut dupa ce a candidat la alegerile prezidentiale din noiembrie 2000, cand a obtinut putin peste 1% din sufragii.
12. Traian Basescu, actualul Presedinte al Romaniei.

Astfel, avem parte si de promisiuni destul de interesante, una dintre ele apartinand candidatului PNL, Crin Antonescu, care ARE solutia pentru a iesi din CRIZA. Ori daca el chiar detine acea magica formula de a scoate tara din criza, de ce nu a pus-o in aplicare pana acum, pentru a da motive REALE romanilor de a-l vota ca Presedinte?
Il mai avem pe Becali, care nu e capabil sa conduca un club sportiv, dar are pretentii la fotoliul prezidential. Mai avem un reprezentant al rromilor, care poate, va da si mai multa libertate cetatenilor acestei etnii sa savarseasca infractiuni, avem un Geoana care ofera cadouri si bani pentru a fi votat, chiar le asigura oamenilor transportul pana la sectia de votare, numai sa se asigure ca stampila va fi pusa pe numele sau, un medic, actual primar, care a promis si nu a facut mai nimic, un ungur, si patru candidati cvasi-cunoscuti de catre cetateni. Si, era sa uit, il avem pe Basescu, care o data s-a salvat din ghearele dusmanilor sai. Mai spera el la o astfel de salvare si a doua oara?
Oare incotro se indreapta aceasta tara democrata, dar care a inteles prost democratia in urma cu 20 de ani?
Se anunta o lupta interesanta, replica dure adresate de candidati la adresa contracandidatilor sai, in special la adresa actualului presedinte. Iar noua ne ramane un singur lucru de gandit. Vorba lui Caragiale, “Eu cu cine votez, monser?”

Era o data o fata. Nici urata, nici frumoasa, foarte slaba…dar cu siguranta nu prea cu mintea la locul ei. Voi nota aici cateva din “perlele” ei, mai mult sau mai putin…filosofice.
1. Mai completez si eu niste integrame…asa, sa ma mai cultiv si eu.
2. La cat mananc o sa fac un c..r cat Casa Poporului, de o sa se lase Sir-ul intr-o parte cand o sa intru eu, si toata lumea o sa stie ca a venit X.
3.Facultate? La ce imi trebuie facultate, nu am invatat destul in 12 ani de scoala?… Las’, ca o sa fac la anu facultate, si nu una, ci trei. O sa ma fac toba de carte.

O alta stimata domnisoara, de data aceasta cu mai mult de 12 clase si cu pretentii de atotstiutoare, a avut o remarca mult mai interesanta:
“Scrieti si voi ceva acolo, nu trebuie mare lucru. Eu, de exemplu, o sa scriu ceva psihologic, simplu si superficial despre PLATON.”

Se spune ca atunci cand ramai fara un loc de munca pe …neasteptate, tinzi sa urli de disperare ca nu stii incotro sa apuci. Catre ce drumuri sa iti intinzi aripile, sa zbori neincetat, sa strabati ape, munti, soare si viscol, toate in acelasi timp, pentru a gasi drumul spre un viitor plin de speranta, pe care il credeai pierdut. Uneori este asa, alteori… pur si simplu te simti eliberat, simti ca poti respira din nou, ca viata insasi te iubeste, si, desi ti-a inchis o fereastra, iti deschide in fata o usa pe care patrunzi nestingherit, sfios, dar in acelasi timp increzator in propriile forte, de parca ar fi un loc pe care il stiai de mult, dar nu i-ai dat importanta pana in acel moment.
Eu una asa m-am simtit…ma simt…. Simt o mare eliberare din ghearele fostului loc de munca, unde ma simteam inconjurata de vulturi care doreau sa ma insface. Aveam impresia ca ma sufoc, ca nu am aer, ca miscarile imi sunt controlate de spirite necunoscute, iar gandurile smulse din minte de forte obscure.
As putea spune ca am fost eliberata din … ghearele mortii, pentru ca ma simteam in acel loc ca un prizonier a carei sentinta fusese pronuntata, iar acum asteapta sa fie ars pe rug…ori sa i se puna capul la ghilotina.

Nu vreau sa se spuna despre mine ca as avea o culoare politica. Nu tin cu nici un partid, insa am o aversiune fata de PSD inca de cand ma stiu (de fapt de cand s-a format acest partid).
Astazi, s-a intamplat un lucru bun, in tara asta, dupa 20 de ani de asteptare: guvernul este majoritar in favoarea partidului aflat la putere (presedinte si premier). Nu tin cu PD-L, insa mi se pare normal, constitutional si mai ales POLITIC, ca in Guvernul si in Parlamentul unei tari majoritatea sa fie formata din membrii ai partidului din care face seful statului. Acum nu trebuie decat sa demonstreze ca au meritat sa obtina acest lucru.

Felicit PSD. Mai cu seama pe liderul lor, Mircea Geoana. Pentru prima data, il vad tinandu-se de cuvant. Toti ministrii social-democrati si-au dat demisia si s-au retras de la putere.

Intr-adevar, infractionalitatea in Romania a crescut foarte mult, insa consider ca premierul ar fi trebuit sa ii atraga atentia asupra acestui lucru lui Nica, inainte de a lua decizia remanierii lui. Sunt de acord, insa, cu faptul ca, in alitate de ministru de interne, nu poti arunca o declaratie de genul pregatirii unor posibile fraude electorale, fara temei.

Razboiul pentru suprematie dintre PD-L si PSD s-a terminat cu victorie pentru cei dintai, pentru moment. Eu i-as fi trimsi la plimbare pe social-democrati inca de cand acestia au fost impotriva taierii a 20% din salariul lor, al demnitarilor cu salarii si sporuri salariale colosale, inimaginabile pentru modul de trai din tara. Pentru acest lucru, eu una, am vrut sa ii vad la pamant, fara sa mai detina controlul asupra deciziilor importante pentru tara.

Adevaratul razboi abia a inceput, insa. Luna aceasta va incepe batalia pentru suprematie pentru urmatorii cinci ani. Neoficial, aceasta a inceput inca de acum un an, sau mai bine zis, inca de acum cinci ani, cand Traian Basescu a obtinut fotoliul prezidential. Daca vor dovedi in putinul timp ramas la dispozitie ca merita sa ramana la conducere, PD-L are toate sansele sa castige dreptul de a conduce inca cinci ani tara. Altfel, as vrea sa vad pentru prima data in aceasta tara democratica, un vot politic din partea cetatenilor. Votarea aceluiasi partid politic la Presedintie, Guvern si Parlament.

Despre droguri si prostitutie s-a tot scris, se scrie si se va mai scrie inca 1-2-3 milenii de acum inainte. Nu e nimic nou in faptul ca tot mai multi tineri, copii si adolescenti , scapati de sub stricta supraveghere a parintilor, recurg la un alt mod de a-si petrece timpul, un mod care le ofera oportunitatea de a vedea lumea cu alti ochi. Germania, Marea Britanie, Elvetia, Austria, Portugalia, Spania, Belgia sunt cateva din tarile europene in care astfel de practice sunt legale si nu sunt blamate.
Sa privim lucrurile dintr-un alt punct de vedere, altul decat cel al ortodoxismului.

1. DROGURILE. Drogurile usoare nu sunt atat de periculoase precum celelalte. Faptul ca ele vor fi legalizate, ca se vor infiinta drogherii unde se vor comercializa “ierburile”, nu inseamna decat o crestere economica – sumele ce se invart in lumea trafiantilor si a consumatorilor sunt imense -, dar se vor crea si locuri de munca noi, iar consumul va fi tinut (sper) sub control. Anunturile chioscurilor ca nu vand tigari si bauturi alcoolice copiilor sub 18 ani, nu sunt valabile peste tot. sunt afisate doar de dragul de a fi “in legalitate”, orice pusti de 4-5 ani putand cumpara astfel de produse sub pretextul “ ma trimis mami si tati”. Plus de alta, multe dintre aceste droguri, sunt si medicamente, folosite in tratarea unor diverse boli (ex.Alzheimer). Neconsumate in cantitati mari si ocazional, dependenta nu isi va putea face loc in viata celui care le va consuma, asadar nu exista nici un pericol.

2. PROSTITUTIA. Protitutia legala a fost, este si va fi cea mai veche (si banoasa) mesrie din lume. Nimic si nimeni nu va impiedica “fetitele” sa isi faca treaba. Insa ce se intampla daca, in loc sa te astepte la coltul strazii, le vei gasi intr-ul bordel amenajat, iar siguranta ca nu te vei imbolnavi de una dintre bolile cu transmisie sexuala (BTS) va creste? La fel ca si la droguri, se vor crea noi locuri de munca (mai ales clinici de specialitate unde vor fi tratate si tinute sub spraveghere), dar si bugetul tarii va creste considerabil, deoarece practicantele vor fi platitoare de taxe si TVA pentru serviciile prestate.

CONCLUZIE. Pe noi, romanii, nu ar trebui sa ne preocupe atat de mult faptul ca se legalizeaza comercializarea sexului si a drogului, cat faptul ca se “scapa” prinderea traficantilor de droguri si de carne vie.

E o ora tarzie in noapte. Maine ma asteapta o noua zi de munca, insa nu am chef deloc sa ma duc… mai ales ca ai mei sefi m-au anuntat ca sunt in pragul falimentului. Asta e… asa se intampla atunci cand criza s-a instalat comod in fotoliu, iar cei care se vor mari afaceristi nu stiu cum sa isi orienteze mica negustorie spre castig.

Ma uit scarbita in jurul meu. Ascult o melodie pe care am regasit-o dupa ani buni. Rednex – Hold me for a while. E o melodie care imi trezeste sentimente de melancolie, imi da un fior nebanuit ca imi irosesc viata atat de scurta, uneori, pentru multi dintre noi. Am dat repeat la winamp si ma gandesc la ce am realizat, sau nu, pana acum. Si ma intristez…

As putea sa lucrez bine, chiar prea bine in conditiile economice actuale. Insa se pare ca nici macar un job, oferit celor cu diploma de bacalaureat (pe care am obtinut-o cu o nota destul de mare), intr-o televiziune mare, publica, nu este indeajuns de potrivit pentru mine, care am si niscaiva experienta in presa, dar si o facultate de profil la activ (mai am de sustinut licenta in februarie, motiv pentru care am ratat deja, in urma cu 10 luni un post de redactor in aceeasi televiziune).
Am avut o propunere de colaborare cu presa dintr-un oras situate la 120 km de Capitala. Am acceptat-o, insa nu au sunat inca pentru finalizarea ei. Desi maine ar fi trebuit sa fie intalnirea. Oare sa fie si cei din provincie la fel de neseriosi ca cei din Bucuresti? Sau telefonul mult asteptat va sosi, insa cu o mica intarziere – motivata, sau nu?!…

Eu astept. Asta am invatat sa fac in ultimul timp. Daca disper nu rezolv nimci, asa ca… mai bine stau linistita si poate o sari broscoiul cel norocos care imi va indeplini trei dorinte inflacarate care imi ard mocnit in suflet.
Acum o sa ma cuibaresc in lumea viselor. E mai frumoasa decat cea reala, mai ales ca o construiesc dupa ideile mele.

BALANTA – LUCIAN PINTILIE.

Am revazut dupa aproape trei ani acest film. M-am gandit ca poate oi fi mai coapta la minte si o sa inteleg finalul. Dar nu a fost sa fie.

UN MIC REZUMAT
Povestea filmului este situata undeva in Bucuresti, anul 1988. Nela, o tanara profesoara al carei tata moare, pleaca in provincie, la Copsa Mica, unde a fost repartizata la o scoala. Il cunoaste pe Mitica, de profesie doctor, care, asemeni Nelei, nu accepta nici un compromis. Amandoi reusesc sa-i destabilizeze pe cei din jur.
Cam asta ar fi pe scurt povestea lui Lucian Pintilie. Pot spune ca acest film este intr-adevar deosebit.Am ramas profund impresionata de sinceritatea actorilor, spontaneitatea lor.E ca si cum ei nu se gandesc la consecintele pe care le-ar putea avea o anumita intamplare prin care au trecut, ci pur si simplu traiesc momentul respectiv. Sunt total lipsiti de diplomatie, datorita mediului in care traiesc. Au un stil de viata total diferit, conceptii de viata diferite .

E un film care merita vazut…de iubitorii genului. Eu una nu sunt amatoare de astfel de filme, insa recunosc ca interpretarea actorilor si felul in care a fost filmat sunt ingredientele care fac ca filmul sa merite intreaga atentie. Este singurul lucru care mi-a placut. Scenariul, insa, lasa mult de dorit. Cel putin in opinia mea. Toate secventele acelea, fara nici o legatura intre ele, trecerea rapida de la o secventa la alta, m-au facut sa pierd ideea filmului, sau cel putin a secventei anterioare, si sa ma intreb ce este de fapt cu acest film. Am rezistat aproximativ doua ore in fata televizorului, pentru ca la final sa ma intreb ce film am vazut si despre ce a fost vorba in el. Atat Nela, cat si doctorul Mitica, cel care i-a si devenit iubit, sunt doua personaje noncorformiste, care spun drept in fata ceea ce au de spus, fara ocolisuri, fara teama de consecinte. As putea spune ca sunt doua personaje atipice. Nu tin cont de faptul ca ceea ce spun acum, ar putea sa se intoarca impotriva lor si astfel si-ar face singuri rau.

Limbajul trivial, scenele de nudism (fara conotatii sexuale, pornografice) au fost foarte des intalnite in film. De aici denota dorinta arzatoare de dupa decembrie ’89 a romanilor de afirmare a democratiei pe care si-au dorit-o cu atat ardoare. “Balanta” lui Pintilie este unul dintre primele filme facute in Romania postdecembrista, in perioada in care romanii simteau ce inseamna sa fii cetatean intr-o tara democratica, in care poti sa faci ce vrei, poti sa spui ce vrei fara sa fii tras la raspundere, sau cel putin nu prea mult. Cred ca din cauza aceasta abundenta de cuvinte jignitoare precum “imbecilule, nenorocitule, cretinule, iti crap capul ala al tau de tampita, ‘tus grijania matii de securista imputita”.

Singura scena cu adevarat impresionanta, este cea de la inceputul filmului. Traveling-ul camerei de filmat pe campul din fata blocurilor, trecerea printre buruieni, baltoace de noroi, da impresia ca panoramarea peisajului de deschidere este facuta prin ochii unei persoane, idee intarita si de o secventa ulterioara cand cineva bate la usa apartamentului Nelei si ii lasa doua plicuri sub usa. Finalul este cam in aceeasi idee realizat, si anume secventa prezinta personajele principale in mijlocul naturii, pe un camp, avand alaturi un stejar. Vremea este destul de proasta, batai puternice ale vantului, ploaie, ceea ce ne duce cu gandul la prima secventa, unde, desi era soare, baltoacele din pamant ne duceau cu gandul ca plouase de curand.

Secventa de final este cea pe care nu am inteles-o nici in momentul vizionarii filmului, nici acum, la aproape trei saptamani de atunci. Nela, ii spune iubitului ei, Mitica ca ar dori sa aiba un copil cu el:

“ Mitica : Ma intreb ce copil ar putea iesi din noi doi?
Nela : Pai din noi doi nu ar putea iesi decat ori un tampit, ori un geniu.
Mitica : Asta e clar, daca iese unul normal il omor cu mana mea.”

La ce s-a referit sau ce avrut sa spuna scenaristul prin aceasta secventa de final a ramas o enigma in mintea mea.

Actorii din distributie, Maia Morgenstern si Razvan Vasilescu sunt doi actori de exceptie, care au jucat impecabil. Au intrat perfect in pielea personajelor interpretate, au jucat cu naturalete de parca ar fi jucat propriile roluri din viata de zi cu zi.

Romanii duc lipsa de inteligenta. Este o lipsa acuta, care risca sa se extinda si la generatiile viitoare, asta daca ne gandim ca cei care dau dovada de o prostie inegalabila fac parte din categoria persoanelor cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani. Unii oameni par a nu se maturiza niciodata, iar notiuni precum “respect”, “decenta”, “bun simt” si “profesionalism” nu se regasesc printre calitatile cu care au fost inzestrati de mama natura. Sau poate ca cei 7 ani de acasa nu si-au facut efectul, sau au lispit cu desavarsire din educatia lor, parintii fiind mult prea ocupati cu acumularea experientei democratice postdecembrista.

Astfel, as putea trage un semnal de alarma atat celor de la OPC, ca si celor care isi fac cumparaturile in mod regulat din magazinele unui recunoscut complex comercial din zona Militari. Acolo angajatii, sau mai degraba spus, “patronii” de stand-uri, au preocupari mai puerile decat proprii lor copii de 2-3 ani. Se joaca cu pistoale cu apa, udandu-se intre ei, chiar si hainele pe care au pretentia sa le vanda, ori chiar pe clientii ce trec prin dreptul lor; se joaca carti, fara sa fie atenti ca un client le viziteaza standul si chiar intentioneaza sa cumpere ceva, insa in lipsa de personal in magazine, il parasesc la fel de repede cum i-au pasit pragul; desira margelele si arunca cu bilutele in diverse persoane; asculta muzica de nunta si se comporta ca si cand s-ar afla la una (chiuituri, dans etc), iar exemplele pot continua la nesfarsit.
Sunt oameni pentru care restul sunt niste ipocriti, mai ales daca li se cumpara o camasa si li se spune sa o impacheteze asa cum a fost initial, pe motiv ca va fi data cadou; daca fac reclamatii privind retusul la pantaloni (prea scurti, prea lungi, inegali), pe motiv ca asa li s-a luat masura si au fost de acord; sunt nesimtiti ca probeaza un lucru si nu il cumpara; ca ii pun sa caute modele si produse care nu sunt tocmai la vedere pentru ca mai apoi sa nu cumpere nimic si sa le lase dezordine in magazine etc. Sunt oameni care, daca primesc reclamatii cu privire la modul in care isi trateaza clientii, raspund un singur lucru: “Daca sunt vanzator, asta inseamna ca trebuie sa fiu sclavul lor?”. Raspunsul este DA, cu totii suntem sclavii celor pentru care lucram, in serviciul carora lucram. Cei din publicitate, de exemplu, sunt sclavii clientilor lor, daca reclama nu iese conform cerintelor clientului, firma nu isi primeste banii, sau si-i primeste, insa pierde pe viitor unul sau mai multi clienti. Chiar si patronii de firme sunt sclavii celor in folosul cui se adreseaza serviciile prestate de ei.
La romani, a lucra cu placere, a depune pasiune in ceea ce faci, chiar daca poate nu este ceea ce iti doresti in viata, a-ti da interesul de a savarsi cu bine sarcinile si obligatiile de munca este egal cu a fii sclav, iar asta nu este bine pentru ei. De vina poate sunt si salariile mici, insa de multe ori trebuie sa dovedesti ca meriti un salariu mai mare.
Exista o vorba care bine zice: “Dupa fapta, si rasplata.”.

P.S. Oare cum s-ar simti ei in postura propriilor clienti, ignorati si tratati cu dispret, chiar, de catre cei ale caror servicii le solicita?

Nebunie…isterie…prostie!… .Cam asa as descrie eu ceea ce se petrece in seara aceasta in Bucuresti, in Parcul Izvor. Pregatirile pentru concertul Madonnei mi se par absurde si inutile. Restrictii de circulatie, devierea traseului autobuzelor care circula in zona, distrugerea zonei cu verdeata pentru amplasarea scenei si a intregii recuzite necesare pentru concert etc. Toate astea pentru doua ore de muzica pentru care s-au platit pana la 800 de lei pentru un bilet de catre netrebnicii in ale caror buzunare nu se resimte criza. Romanii sunt un popor usor de pacalit atunci cand vine vorba de aruncat bani pe iluzii. Sunt multi care isi fac iluzii ca se vor apropia de diva americana, ca vor obtine o strangere de mana, poate o imbratisare si un autograf direct de la cantareata. Iar daca maine, ziarele vor fi impanzite cu povestile “de succes” ale unor fani inflacarati care au reusit astfel de performante, sa fiti siguri ca aceia ajung acolo prin faptul ca sunt cunostinte ale organizatorilor concertului.
Visati, romani, visati, caci eu prefer sa raman cu banii in buzunar si sa ascult muzica la radio, tv sau la PC. Nu de alta, dar e mai ieftin si ascult aceeasi muzica ca si voi, cei care v-ati dat economiile pentru doua ore de isterie maxima.